Din continut:
1. INTRODUCERE
Alterarea, într-o măsură mai mică sau mai mare, a capacităţii de performare a activităţilor vieţii zilnice reprezintă conceptul de boală. Actul medical are tocmai rolul de a readuce organismul uman la statusul care să permită efectuarea activităţilor cotidiene într-o manieră cât mai obişnuită, mai „normală”.
Un element important al actului medical îl reprezintă şi recuperarea medicală, ce se adresează tuturor categoriilor de patologie ce afectează organidmul uman la toate cele trei nivele. Ea se aplică în scop
1. terapeutic, de combatere a deficitului existent şi de readucere a statusului pacientului la un nivel cât mai apropiat, ideal identic, cu cel premergător bolii
2. profilactic la trei nivele
• profilaxie primară: de pevenire a decompensării organismului în anumite situaţii previzibile, cele mai cunoscute fiind sindroamele de dezadaptare, de decondiţionare (sedentarism, obezitate, scăderea capacităţii de termoreglare la rece)
• profilaxie secundară: prevenirea aparaiţiei unei recidive a bolii de bază
• profilaxie terţiară: în cazul existenţei unui deficit permanent se combate agravarea acestuia şi se încearcă menţinerea sa la un nivel cât mai acceptabil şi se previne efectul negativ al acestuia asupra altor sisteme şi organe sau funcţii ale organismului
Pentru realizarea acestor scopuri recuperarea medicală dispune de o serie de mijloace terapeutice:
1. hidrotermoterapie: aplicarea de cald şi/sau rece cu ajutorul compreselor, afuziunilor, spălărilor, duşurilor ,băilor (simple, cu bule de diverse gaze, cu ingrediente medicinale)
2. electroterapie: foloseşte o serie de stimuli electrici apropiaţi sau asemănători celor care participă la procesul complex al comenzii şi transmiterii impulsurilor care au ca rezultat final mişcarea sau au caracter analgetic endogen, modern în trenuri de impulsuri modulate şi supramodulate din domeniul joasei, mediei şi înaltei frecvenţe
3. masajul: clasic (uscat efectuat de către maseur sau cu ajutorul unor dispozitive mecanice, umed) şi reflexogen
(toate acestea fac parte din ceea ce se denumea cu termenul vechi de fizioterapie)
4. kinetoterapie (cunoscută şi sub termenul desuet şi depăşit de gimnastică medicală, cultură fizică medicală), ce foloseşte mişcarea ca şi
• metode sau programe complexe standardizate pentru combaterea deficitului existent
• terapie ocupaţională în vederea reeducării gesturilor cotidiene
• activităţi de edicaţie fizică şi sportivă de recuperare
• programe minimale de exerciţii ce se aplică la domiciliul pacienţilor
5. cura balneoclimaterică ce apelează la factorii naturali de cură (climatul, nămolurile, apele minerale terapeutice pentru cură internă sau balneaţie), care şi numai prin scoaterea din rutina zilnică are efecte benefice
Astfel se poate observa că recuperarea medicală apelează la stimuli teraputici fiziologici, putând fi considerată de fapt o terapie „naturală”. Având asemenea capacităţi şi caracteristici ea se adresează tuturor stărilor morbide. Există contraindicaţii relative, ce ţin de un status de moment la evoluţiei afecţiunii, sau absolute, dar numai pentru aumite segmente ale mijloacelor terapeutice uzitate, neexistând mijloace terapeutice ale recuperării medicale care, folosite judicios, să nu poată fi aplicate. Un domeniu de aplicabilitate al recuperării medicale, ce este în continuă extindere şi care poate fi un exemplu pentru cele enunţate anterior, este cel al medicinei paleative (medicina omului aflat în stadiile terminale de evoluţie a unor boli grave) în care „comfortul” pacientului din această nefericită perioadă trece pe primul plan.