Subiecte rezolvate
Din continut:
Sub 1.Radiatii X:generator,parti componente,functionare.
• Radiaţia electromagnetică – formă de transport a energiei; (radiaţia electromagnetică = undă transversală, în care câmpurile electric şi magnetic oscilează perpendicular pe direcţia de propagare a undei);
• Radiaţia electromagnetică este caracterizată prin:
o Lungimea de undă (λ) – distanţa dintre două unde succesive (măsurată în metri);
o Amplitudinea – intensitatea, caracterizată de înălţimea undei;
o Frecvenţa (f) – numărul de oscilaţii în unitatea de timp; se măsoară în hertz-i (Hz);
o viteza c = f x λ (m/s); viteza de deplasare a radiaţiei electromagnetice este de 3x108 m/s (viteza luminii în vid);
• RAZELE X – descoperite în 1895 de Röntgen – sunt o formă de radiaţie electromagnetică cu lungimea de undă în domeniul angströmilor – 0,1-150 Ǻ (1 Ǻ = 10-10 m);
• În aplicaţiile medicale razele X sunt produse de tubul radiogen în instalaţii specializate.
• Razele X sunt produse în tubul radiogen
• Acesta converteşte energia electrică în raze X, cu producerea concomitentă de căldură.
• producerea razelor X – tubul radiogen -
• Electronii furnizaţi de catod prin încălzirea unui filament – focalizaţi şi acceleraţi către anod prin aplicarea unei diferenţe de potenţial de ordinul zecilor de kV;
• Anodul de Cu (bun conducător de căldură) – pe suprafaţa sa o pastilă de tungsten (focar), care produce razele X în urma “bombardamentului” cu electroni;
• anodul – rotativ (3600-10000 rpm) – previne deteriorarea focarului de către fasciculul de electroni;
• suprafaţa anodului este înclinată (7-20°) – controlează lărgimea fasciculului generat (aceasta influenţând netitatea geometrică a imaginii);
• suprafaţa focarului: mică (0,3-0,6 mm) sau mare (1-1,2 mm) funcţie de aplicaţie; tuburile pentru fluoroscopie şi radiografie au în general două focare;
• Întregul ansamblu e situat într-o incintă vidată care la rândul ei este plasată într-o cupolă plumbată conţinând un fluid schimbător de căldură (ulei).
• Fasciculul de raze X obţinut este policrom (conţine fotoni cu energie variabilă) fiind mai departe filtrat (sunt reţinuţi fotonii cu energie joasă) şi colimat printr-un sistem de diafragme (fascicul util) pentru a minimiza expunerea la regiunea de interes.
• Căldura este disipată prin intermediul anodului de cupru şi a fluidului de răcire;
• Caracteristicile tubului variază funcţie de destinaţia acestuia (echipament pentru explorări generale - radiografie, fluoroscopie; angiografie; mamografie; computer-tomografie).
- principiu general -
• Fasciculul de raze X (fascicul incident) – proiectat pe regiunea anatomică de examinat şi, trecând prin corp, este absorbit diferenţiat în funcţie de compoziţia chimică a structurilor (numărul atomic Z al atomilor componenţi), densitate (ρ), grosime (d) şi distanţa de emisie a fasciculului;
• La ieşirea din pacient, fasciculul de radiaţii (emergent) este atenuat energetic, neomogenitatea sa exprimând diferenţele de absorbţie ale organelor/ţesuturilor străbătute;
• Fasciculul emergent întâlneşte apoi suportul (film radiologic, ecran fluorescent, detectori) care transformă – pe baza efectelor ionizat şi fotochimic - informaţia latentă transportată de fotonii X în imagine structurată, utilă. Imaginea obţinută poate fi analogică (radiografia standard, fluoroscopia clasică) sau digitală (radiografia şi fluoroscopia digitală, computer-tomografia), directă (radiografia, fluoroscopia) sau reconstruită (computer-tomografia).
- proprietăţile razelor X -
• Intensitatea – scade cu pătratul distanţei;
• Penetrabilitatea – exprimă calitatea radiaţiei; este dependentă de lungimea de undă (funcţie de diferenţa de potenţial aplicată tubului – cu cât mai mare cu atât raze mai “dure”, lungime de undă mică);
• Atenuarea – diminuarea intensităţii radiaţiei ce străbate un corp material prin absorbţie şi difuziune (împrăştiere);
• Absorbţia – cantitatea de radiaţii “sustrasă” radiaţiei incidente:
o absorbţia=Z4xλ3xρxd
• Efectul de luminiscenţă – emisia unei radiaţii optic vizibile albastru-verde de către unele materiale când sunt expuse la raze X (foliile întăritoare, ecranul fluoroscopic);
• Efectul fotochimic – utilizat în radiografie.
- legile formării imaginii radiologice -
• Proiecţia conică: fasciculul de raze X fiind conic, dimensiunile şi forma corpului radiografiat variază în raport cu:
• poziţia corpului în fascicul
• distanţele focar (F)-film (f), obiect (O)-f, F-O
• Sumaţia (şi substracţia) planurilor: imaginea radiologică este o imagine bidimensională a unui corp tridimensional, fiind în acelaşi timp o sumaţie a tuturor straturilor – dacă sunt opace = sumaţie pozitivă, dacă sunt şi structuri transparente = substracţie
• Paralaxa: proiecţiile a două elemente structurale suprapuse, dar situate la adâncimi diferite în corpul de radiografiat se suprapun sau sunt vizualizate separat funcţie de înclinarea fasciculului faţă de planul corpului, obţinută:
• Incidenţele tangenţiale: conturul unei imagini este net atunci când raza incidentă este tangenţială la conturul structurii respective (scizură, tăblie osoasă);